Ferrari, Bentley, Jaguar și Rolls-Royce revin în forță cu noi modele

Ferrari, Bentley, Jaguar și Rolls-Royce revin în forță cu noi modele
Publicat: 08/03/2013, 17:29
Actualizat: 07/02/2016, 18:49

Ferrari a prezentat în această săptămână la Geneva un automobil hibrid de 1 milion de euro numit LaFerrari. Bentley a expus modelul îmbunătățit Continental Flying Spur, cu patru uși. Jaguar a prezentat în premieră XFR-S, cel mai rapid sedan produs vreodată de compani, în timp ce Rolls-Royce și-a îmbogățit gama cu un automobil cu două uși numit Wraith.

Segmentul superior al pieței auto mondiale, care include vehicule de peste 100.000 de euro, va înregistra în acest an o creștere de 9,9%, la 446.550 de unități, potrivit companiei de analiză a pieței IHS. Chiar și în Europa, unde piața se îndreaptă spre al șaselea an de scădere a vânzărilor, IHS anticipează o creștere a livrărilor de mașini de lux de 8,5%.

„Producătorii de mașini de lux încearcă să se întreacă unii pe alții cu noi finețuri tehnologice. Își testează limitele, pentru a vedea cât de departe pot ajunge”, a spus Stefan Bratzel, director al centrului pentru cercetări auto la Universitatea de Științe Aplicate din Bergisch Gladbach, Germania.

Vânzările de mașini de lux din Europa au scăzut anul trecut cu 3,5%, la 91.672 unități, aducând creșterea mondială la numai 6%, față de 15% în 2011.

„Rolls-Royce nu este imună la fluctuațiile economice. Când piețele se prăbușesc o simțim”, a declarat Torsten Mueller-Oetvoes, director la compania deținută de BMW.

Mueller-Oetvoes are însă speranțe mari pentru coupeul Wraith, care va fi prezent în showroom-uri în octombrie. El a arătat că Wraith se adresează cumpărătorilor mai tineri și mai sportivi, cărora le place brandul, dar se simt prea tineri pentru Rolls-Royce.

Ferrari a primit peste 700 de cereri oficiale pentru hibridul LaFerrari, deși compania intenționează să fabrice numai 499, care vor fi numerotate, iar scaunul șoferului va fi pe măsura proprietarului.

Folosind tehnologie dezvoltată pentru cursele de Formula 1, LaFerrari va combina două motoare electrice cu un motor pe benzină cu 12 cilindri, care vor genera mai mulți cai putere decât oricare alt model al companiei, în timp ce consumul va fi redus cu până la 40%.

Compania evaluează cererile din partea clienților și va da prioritate așa-zișilor „ferrariști”, persoane care dețin deja cel puțin două Ferrari. Livrările urmează să se încheie anul viitor.

Ferrari, cea mai profitabilă divizie a Fiat, se bucură de cerere mare chiar și pe piața sa locală, Italia, unde proprietarii de mașini de lux, verificați de fisc, au început să le vândă.

Compania a primit peste 40 de cereri pentru LaFerrari în Italia, unde intenționează să vândă numai 25.

„Slavă domnului că nu este criză pentru Ferrari”, a declarat la Geneva președintele companiei, Luca Cordero di Montezemolo.

Bentley, divizia ultralux a Volkswagen, a dezvoltat a doua generație a modelului Continental Flying Spur, cu o transmisie cu opt viteze.

Compania anticipează că mașina de 200.000 de dolari o va ajuta să își consolideze avansul față de Rolls-Royce, pe segmentul premium. Vânzările Bentley au crescut anul trecut cu 22%, la 8.510 automobile, față de un avans de numai 1%, la 3.575 de unități, în cazul Rolls-Royce.

Șeful Bentley, Wolfgang Schreiber, anticipează că aproape două treimi din vânzările noii versiuni a Spur să aibă loc în China.

Jaguar Land Rover intră pe noi piețe și intenționează să introducă opt noi modele noi sau îmbunătățite, în acest an. Compania are un optimism moderat că își va mări vânările în 2013, a declarat șeful companiei, divizie a grupului indian Tata Motors, Ralf Speth.

La Geneva, Jaguar a prezentat XFR-S, o versiune de 550 cai putere a sedanului XF. Automobilul XFR-S, cu un preț de 79.995 de lire sterline, atinge o viteză maximă de 300 de kilometri pe oră și poate ajunge la 100 de kilometri pe oră în 4,6 secunde. Jaguar afirmă că este cel mai rapid sedan pe care l-a produs vreodată.

Jaguar Land Rover intenționează să își dezvolte rețeaua de dealeri în Europa, anticipând creșterea pieței, în țări precum Elveția, a declarat în această săptămână la Geneva directorul de vânzări Phil Popham.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Monica Vitti, regina filmului italian